Răul de munte apare când corpul urcă mai repede decât se poate adapta la aerul rarefiat, de obicei peste 2.500 de metri altitudine. Simptomul principal este durerea de cap, însoțită de greață, oboseală, amețeală sau somn agitat, la câteva ore după sosire. Riscul nu depinde de condiția fizică, ci în primul rând de viteza urcării, așa că planificarea traseului este principala formă de prevenire. Informațiile de mai jos sunt generale; persoanele cu afecțiuni cronice discută o asemenea excursie cu medicul înainte de plecare.
De la ce altitudine apare răul de munte?
Răul de munte apare frecvent peste 2.500 de metri, iar riscul crește odată cu altitudinea și cu viteza urcării. Sub această înălțime, simptomele sunt rare. În Carpații românești, cele mai înalte vârfuri depășesc puțin 2.500 de metri, așa că problema apare mai ales la drumețiile din Alpi și din alte masive înalte sau la destinațiile aflate la mare altitudine.
| Altitudine | Ce se întâmplă de obicei | Precauții |
|---|---|---|
| Sub 1.500 m | Efecte practic inexistente | Nu sunt necesare măsuri speciale |
| 1.500–2.500 m | Respirație mai rapidă la efort, simptome rare | Ritm moderat, hidratare |
| 2.500–3.500 m | Răul de munte devine frecvent la urcare rapidă | Aclimatizare, prima noapte nu foarte sus |
| Peste 3.500 m | Risc ridicat, inclusiv de forme grave | Urcare treptată strictă, experiență și ghid |
Care sunt simptomele răului de munte?
Simptomul de bază al răului de munte este durerea de cap apărută după urcare, însoțită de cel puțin unul dintre următoarele semne:
- greață, poftă de mâncare scăzută sau vărsături;
- oboseală neobișnuită față de efortul depus;
- amețeală;
- somn agitat, cu treziri frecvente.
Simptomele apar de regulă la 6–12 ore după atingerea unei noi altitudini și seamănă cu cele ale unei mahmureli sau ale unei răceli. Din acest motiv sunt ușor de ignorat, iar regula practică este simplă: orice stare de rău apărută la altitudine este considerată rău de munte până la proba contrarie.
Cum se planifică urcarea pentru a preveni răul de munte?
Prevenirea se bazează pe urcarea treptată, iar ceea ce contează cel mai mult este altitudinea la care se doarme, nu cea atinsă în timpul zilei. Recomandările generale folosite de cei care organizează ture la altitudine sunt următoarele:
- Prima noapte se petrece, pe cât posibil, sub 2.500–3.000 de metri.
- Peste 3.000 de metri, altitudinea de dormit crește cu cel mult 300–500 de metri pe zi.
- La fiecare 3–4 zile sau la fiecare 1.000 de metri câștigați se planifică o zi de odihnă la aceeași altitudine.
- Se aplică principiul „urcare ziua, somn mai jos”: excursiile de o zi pot urca mai sus decât cabana de înnoptare.
Hidratarea, mesele regulate și evitarea alcoolului în primele zile ajută la confort, dar nu înlocuiesc urcarea treptată. Traseele montane și distanțele dintre cabane se aleg astfel încât programul să rămână realist, după criteriile din ghidul cu cele mai bune rute pentru drumeții.
Ce se face când apar simptomele?
La primele simptome, urcarea se oprește, iar persoana se odihnește la aceeași altitudine până la dispariția lor, care are loc de obicei în 1–3 zile. Dacă starea se agravează sau nu se ameliorează, se coboară. O coborâre de 300–1.000 de metri aduce de regulă o îmbunătățire rapidă.
Unele semne indică forme grave, care pun viața în pericol și cer coborâre imediată și ajutor medical:
- respirație dificilă chiar și în repaus, tuse persistentă;
- confuzie, comportament neobișnuit, somnolență accentuată;
- mers nesigur, pierderea echilibrului.
Persoana afectată nu coboară niciodată singură. Medicamentele folosite uneori pentru prevenire se iau doar la recomandarea medicului.
Cum se pregătește un grup de studenți pentru o tură la altitudine?
Pregătirea unui grup începe cu un traseu care are rezerve de timp pentru zile de odihnă și cu o regulă clară: oricine are simptome spune imediat, iar grupul se adaptează ritmului celui mai lent. Fiecare participant cunoaște semnele de alarmă, numărul de urgență din țara respectivă și varianta de coborâre de pe fiecare porțiune a traseului.
Primele experiențe montane se fac pe trasee de altitudine medie, precum cele din destinațiile montane pentru studenți, iar organizarea în siguranță a grupului urmează pașii din articolul despre drumeția de o zi cu colegii. Asigurarea de călătorie pentru o tură în străinătate se verifică înainte de plecare, pentru că nu toate polițele acoperă activitățile montane la mare altitudine.
