Ce poți lua din liceu ca să îți folosească la facultate? Diferențe și asemănări între viața de licean și cea de student

Estimated read time 5 min read

Trecerea de la liceu la facultate este una dintre cele mai importante schimbări din viața unui tânăr. Deși mulți viitori studenți se concentrează pe admitere, adaptarea la facultate este la fel de importantă. Vestea bună este că există numeroase experiențe, obiceiuri și lecții din liceu care îți pot fi de folos în anii de studenție.

Facultatea, sezon nou de serial

Anii de facultate sunt precum un sezon nou al unui serial, unde personajele, mai mature, mai puțin naive, știu mai bine cum să procedeze în situații similare, dar au și parte de situații noi, în fața cărora sunt la fel de nesiguri ca înainte.

Sau nu, pentru că experiențele din trecut care păreau fără însemnătate pot acum să fie valoroase și să ajute la depășirea noilor provocări. Așa că poți lua multe lucruri din anii de liceu care să te ajute în parcurgerea mai lină a anilor de studenție. Trebuie doar să îți amintești și să ai curaj să faci acum ce n-ai avut curaj să faci atunci.

Ce merită să păstrezi din anii de liceu

Înainte să descoperi viața de student, merită să iei cu tine câteva lucruri care îți vor fi utile indiferent de facultatea aleasă:

  • disciplina de a învăța constant;
  • capacitatea de a lucra în echipă;
  • relațiile construite cu colegii;
  • participarea la proiecte și activități extracurriculare;
  • abilitatea de a vorbi în fața unui grup;
  • organizarea timpului în perioadele aglomerate.

Toate acestea pot face diferența între o adaptare dificilă și una naturală la ritmul facultății.

„Liceenii” este un nume de film

Despre anii de liceu s-au făcut filme, s-au scris cântece, s-au acordat interviuri. Sunt anii primelor încercări, dar și primelor eșecuri. Sunt anii în care creativitatea și emoțiile fac din viață un festival etern.

Dar și despre anii studenției s-au făcut filme și evocări. Tot creativitate debordantă și tot emoții la cote înalte și aici, însă mult mai rafinate și elaborate de data aceasta, cu mult mai mare însemnătate atât pentru studenții înșiși, cât și pentru societate.

Iar de aici poți înțelege că facultatea este, dincolo de cursuri și examene, și o șansă să reiei activitățile și preocupările din liceu și să le duci în viața reală, acolo unde contează și produc efecte.

Exigența profesorilor, în creștere

Profesorii de liceu sunt mai exigenți decât cei de gimnaziu. Cu siguranță, profesorii universitari vor fi mai exigenți decât cei de liceu.

Este normal să se întâmple așa, fiindcă vârsta celor ce sunt instruiți crește de la un ciclu de învățământ la următorul. Studenții sunt persoane majore deja, în ochii societății fiind adulți activi, cu simțul responsabilității și capacitatea de a decide.

Cine înțelege asta încă din liceu se va adapta mai rapid la exigențele profesorilor universitari și la responsabilitățile vieții de student.

Sesiunea, ceva specific studenției

Sesiunea? Nu se compară cu perioada testelor din liceu.

Este o perioadă în care, ca la un loc de muncă, jobul full-time este a învăța și a lucra la proiecte. Iar dacă în facultate mai și lucrezi undeva, sesiunea reprezintă un al doilea job, obligându-te la un program pe care să îl menții cu strictețe, fără distrageri.

Iată și o diferență în acest articol despre asemănările și diferențele dintre liceu și facultate, ca să înțelegi că nu poți pune semne de egalitate între experiențele de licean și cele de student.

Diferențe între primul an și ultimul

Și acum, despre relațiile dintre colegi, care au parte de metamorfozări etapă cu etapă, an de an.

Într-un fel relaționezi ca „boboc” la facultate, altfel o faci în anul de licență. La fel cum s-a simțit diferența de relaționare când erai boboc la liceu și când ai ajuns în anul în care susțineai Bacalaureatul.

Și nu doar de relaționare. Cine învăța bine în clasa a IX-a poate ajunge, din diferite motive, să caute soluții rapide înaintea examenelor importante. De-a lungul timpului, tehnologia a schimbat inclusiv modul în care elevii și studenții privesc evaluările, iar dispozitive precum casca de copiat la BAC  au devenit parte din discuțiile legate de examene și presiunea performanței academice.

Paralele trasate între liceu și facultate

Iată, deci, cum paralelele care pot fi trasate sunt nenumărate.

Reinterpretate, experiențele din liceu te pot ajuta să le întâmpini cu mai puțină surpriză pe cele din facultate. Atât aspectele pozitive și corecte, cât și aspectele negative și nedrepte rămân în mare parte aceleași – doar intensitatea cu care le experimentezi se schimbă.

La final, o certitudine și o concluzie

Și mai este o certitudine din liceu care îți folosește în facultate: certitudinea că anii trec.

Concluzia este simplă: trebuie să te bucuri de fiecare dintre ei. Până la urmă, anii de liceu și anii de facultate nu se vor mai întoarce niciodată, cel puțin nu atât de deschiși și nu atât de liberi.

Iar dacă există ceva ce merită cu adevărat să iei din liceu în facultate, acel lucru este experiența. Ea te ajută să înțelegi mai bine oamenii, provocările și pe tine însuți, indiferent de domeniul pe care îl alegi.