
O bucata din Zidul Berlinului a ajuns la Bucuresti! Va fi expusa intr-un loc public
„Am primit cu recunoștință în numele Primăriei Capitalei o secțiune din Zidul Berlinului, donată de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și Asociația “LARICS”.
Vom identifica cât mai rapid cel mai bun loc pentru amplasarea acesteia astfel încât să fie accesibilă celor care își doresc să o vadă.
Bucureștiul se alătură astfel orașelor lumii care expun bucăți din fostul Zid al fricii și al suferinței, amintind tuturor de victoria democrației, a libertății și a drepturilor.
Zidul Berlinului este poate cea mai puternică imagine fizică a ceea ce a însemnat comunismul, iar în aceste vremuri complicate în care pericolul extremismului amenință din nou Europa, cred că e mai mult decât necesară cunoașterea istoriei.
Căderea zidului a reprezentat un pas înainte pentru pace, iar pentru România a însemnat începutul transformării ei într-un stat democratic și liber.
M-aș bucura foarte mult ca tinerii să vină în număr mare să privească această secțiune din zid și să înțeleagă că ea e dovada faptului că nimic nu se poate clădi prin ură, violență, prin teamă sau prin forță”, a declarat primarul general al capitalei, Nicușor Dan.
Articolul O bucata din Zidul Berlinului a ajuns la Bucuresti! Va fi expusa intr-un loc public apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
More Stories
Aprooape 1000 de statii de transport public din Bucuresti vor afisa digital toate informatiile de care aveti nevoie!
[ad_1] WOW! 968 de stații de transport public din Capitală vor avea panouri digitale pe care vor fi afișate informații...
Aer comprimat si compresoare pentru aplicatiile de sablare si pregatire a suprafetelor
[ad_1] Aerul – elementul indispensabil vieții pe Pământ, din prima clipă când ne naștem, și până când părăsim această lume…...
CSM Bucuresti – Rapid Bucuresti, derby-ul Ligii Florilor, cap de afis la inceput de saptamana
[ad_1] Luni, 30 ianuarie, de la ora 17.30, Sala Polivalenta din Bucuresti va gazdui derby-ul campionatului national de handbal feminin,...
Anvelope All Season – Avantajele și dezavantajele montarii lor pe vehiculul dumneavoastră!
Anvelopele pentru toate sezoanele sunt o alegere din ce în ce mai populară pentru șoferii care doresc să reducă la...
CSM Bucuresti, calificare directa in sferturile de finala ale EHF Champions League. Cristina Neagu a reusit golul 1000 in aceasta competitie
[ad_1] CSM Bucuresti a reusit calificarea directa în sferturile de finală ale EHF Champions League, dupa victoria din Germania, 27-25...
Povestea Pietei Obor
[ad_1] A fost odată și… ne-a rămas… „În anul 1786, pentru protejarea sănătății populației, Vodă Mavrogheni, printr-un document domnesc, mută...